joi, 27 martie 2014

Incendieri in Situl Natura 2000 - "Fagetul Clujului - Valea Morii"


In data de 24.03.2014 mai multe persoane au incendiat vegetatia in cuprinsul Sitului Natura 2000 Fagetul Clujului – Valea Morii. Zona afectata se intinde pe aproximativ 2 ha si se afla in extremitatea estica a sitului Natura 2000, pe versantul stang al Vaii Morii, pe teritoriul Comunei Feleac (coordonate gps: N46,705465 E23,61016). 

Incendiile dar si taierea completa a arbustilor instalati in aceste zone au afectat habitatul si au ucis indivizi din cel putin 3 specii de insecte protejate: Eriogaster catax (fluture de noapte), Leptidea morsei (fluture alb) si Isophya stysi (cosasul). Cel mai afectat poate fi Eriogaster catax care isi depune oule pe ramuri de Prunus spinosa, mai rar Crataegus sp., si mai rar pe Rosa sp. Din cauza defrisarii marginilor de padure poate fi afectat Leptidea morsei care isi depune ouale pe Lathyrus niger si Lathyrus vernalis.

  
Fotografii din timpul incendiului obtinute prin amabilitatea colegilor de la Asociatia "Apáthy István Egyesület".

joi, 13 martie 2014

Natura Transilvaniei, custode al ariilor protejate "Făgetul Clujului - Valea Morii"

Ne face plăcere să vă anunţăm că, în cadrul Sesiunii de atribuiri nr. 5 - Dec. 2013, Asociaţiei NATURA TRANSILVANIEI i-au fost încredinţate în custodie Situl Natura 2000 ROSCI0074 - “Făgetul Clujului – Valea Morii” împreună cu Rezervaţia Naturală 2.335 - „Făgetul Clujului”.

Am realizat o hartă cu contururile celor două arii protejate şi cateva puncte cunoscute din zonă pentru o orientare mai uşoară, o găsiţi mai jos. 


Informaţii mai detaliate despre ce valori naturale sunt protejate şi care sunt ameninţările la adresa acestora găsiţi in acest articol, publicat anul trecut: Făgetul Clujului - Valea Morii, arie naturală protejată, Sit "Natura 2000".